marți, 20 august 2013

Ce s-a întâmplat duminică la Valea Şesii

-->
Membrii Cenaclului conduşi de Părintele Cătălin Dumitrean ne-au amintit prin cîntec, poezie şi prin cuvinte de folos de înaintaşii care s-au jertfit pentru ţară, ne-au amintit că suntem români, că avem o conştiinţă şi o demnitate care ar fi bine să se trezească de vrem să ne simţim ca nişte stăpâni în ţara noastră.





 A fost cu noi tot timpul Măicuţa Domnului. O simt mereu ca pe o prezenţă vie la toate spectacolele, ceea ce înseamnă că îi însoteşte pretutindeni pe membrii cenaclului îi ocroteşte şi îi inspiră.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu